Regalina își extinde afacerile: automatele de ouă un succes în piețele brașovene
Ferma Regalina s-a născut cu multă greutate pe locul fostei ferme de păsări de la ieșirea din Râșnov spre Zărnești.
O familie de medici veterinari din Bran a ajuns să conducă una dintre puținele ferme de găini ouătoare din România, care au supraviețuit regulilor stricte impuse de Uniunea Europeană. Ionuț (30 de ani) și Vlad (27 de ani) Neagu, împreună cu părinții lor, au avut curajul să facă credite peste credite, iar acum se pot mândri cu un adevărat „imperiu“ al ouălor.
Afacere de aproape 20 de ani
Ferma Regalina s-a născut cu multă greutate pe locul fostei ferme de păsări de la ieșirea din Râșnov spre Zărnești. Era prin 1994 când familia Neagu a început afacerea. „Inițial, părinții au avut o farmacie veterinară, mama se ocupa de ea, împreună cu un coleg din Constanța. Mulți cumpărători nu aveau posibilitatea să plătească cu bani și atunci plăteau în compnesare cu pui de carne sau cu ouă și așa le-a venit părinților ideea să creștem și noi, să producem așa ceva“, povestește Ionuț Neagu, care este medic veterinar, la fel ca și tatăl și bunicul lui. Fratele mai mic, Vlad, a studiat economia, așa că, în firmă, treburile sunt bine împărțite între cei doi.
Transformarea fermei de stat
Cu mare greutate, familia Neagu a reușit să cumpere fosta fermă de stat și a început investițiile. Inițial au avut o singură hală în care au crescut pui pentru carne. Prin 2002-2003, s-au reorientat spre găini ouătoare, iar acum au patru hale populate cu 70.000 de găini, care produc zilnic 63.000 de ouă.
„Am avut o hală, apoi două. Am accesat două proiecte SAPARD, iar din primul, în valoare de 500.000 de euro, am dotat primele două hale. În 2010 am accesat alt proiect, în valoare de 1,6 milioane de euro. Din acest proiect am reușit să modernizăm halele cu utilaje agreate de Uniunea Europeană, să le dotăm cu cuști îmbunătățite, am construit o hală pentru tineret, stația de sortare, magazinul de prezentate, dar și alte investiții“, mai spune Ionuț Neagu.
Noua hală „de tineret“ construită prin acest proiect este, de fapt, o fermă serparată ce urmează să fie populată cu 80.000 de puicuțe de o zi, care, treptat, vor înlocui găinile din restul halelor.
„Fără credite nu se poate“
Întreaga fermă de la Râșnov se întinde pe o suprafață de 13.000 de metri pătrați. Iar planurile de extindere continuă. Familia Neagu a cumpărat un teren de 8.000 de metri pătrați chiar lângă fermă și vrea să constuiască aici o fabrică de furaje combinate, pentru a nu mai cumpăra din alte părți hrană pentru păsări. Și pentru această investiție se bazează tot pe fonduri europene pentru că altfel nu ar avea din ce bani să ridice fabrica. „Nu poți să lucrezi fără credite în agricultură. Te mai ajută și statul, există subvenții, dar tot e greu. Din acest ultim proiect SAPARD, 65% din credit e nerambursabil, practic am primit un milion de euro, iar diferența am pus-o noi“, a mai explicat Ionuț Neagu.
De la fermă la „găina de fier“
De curând reprezentanții „Fermei din Râșnov“ au găsit o metodă neobișnuită pentru comercializarea ouălor. Pe lângă variantele clasice de vânzare a produselor aceștia au trecut și la comercializarea cu ajutorul automatelor de ouă. Acestea au fost introduse în urmă cu aproximativ două luni in principalele piețe brașovene: Astra, Star și Dacia. Ideea acestor automate le-a venit reprezentanţilor fermei din dorinţa de a fi mai aproape de clienţi şi în unele cazuri chiar de a le sta la dispoziţie 24 din 24 de ore. Astfel clienții pot cumpăra la orice oră din zi ouă proaspete de la automatul din piața Star. Automatele de ouă sunt alimentate în fiecare zi cu produse proaspete direct de la fermă. În automatele din pieţe ajung doar ouă de categoria medie cu un gramaj cuprins între 53 şi 63 de grame, în caserole de câte 10. Un astfel de ambalaj cu 10 ouă costă la automat 6,5 lei. Aparatele sunt monitorizate în permanenţă prin GPS şi îi anunţă pe cei de la fermă prin SMS, de exemplu, când stocul este aproape epuizat. “Automatele menţin o temperatură constantă a produsului, ele ne transmit printr-un sistem GPS în orice moment starea lor, dacă trebuiesc aprovizionate sau nu sau orice alte probleme sau defecte care pot apărea” a declarat Dumitru Pena reprezentant vânzări.
Fermă supraviețuitoare
Ferma din Râșnov este printre puținele din Brașov și chiar din țară care produce ouă conform cerințelor impuse, de anul acesta, de Uniunea Europeană. Foarte multe dintre crescătoriile românești au fost închise de la 1 ianuarie 2012 pentru că nu au reușit să facă investițiile necesare pentru ca să ajungă la standardele impuse de UE.
Citeste continuarea articolului pe casasfatului.ro
Sursa:
casasfatului.ro















