Fermieri din toată Moldova s-au întâlnit la Ruginoasa cu reprezentanți ai autorităților centrale și locale
Peste 200 de fermieri din toată Moldova s-au reunit la sfârșitul săptămânii trecute, la Palatul Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa, Iași, pentru a discuta problemele din domeniu şi a se întâlni cu reprezentanți ai autorităților din domeniu. La întâlnire a participat şi Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Evenimentul a fost organizat de ABplus Events și Consiliul Județean Iași, cu sprijinul Direcțiilor Agricole din toate județele Moldovei și al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
Întâlnirea Marilor Fermieri din Moldova este primul eveniment din seria celor organizate sub umbrela AGRALIM. Evenimentele AGRALIM organizate în acest an la Iași reprezintă cele mai importante evenimente dedicate sectorului agricol din Regiunea de Nord-Est și se adresează tuturor categoriilor de public direct interesate de aceste domenii: antreprenori în agricultură, fermieri cu exploatații zootehnice, fermieri cu exploatații vegetale, ingineri agronomi și zootehniști, medici veterinari, reprezentanți ai instituțiilor publice subordonate MADR, reprezentanți ai instituțiilor publice locale și regionale.
Întâlnirea Marilor Fermieri din Moldova, organizată pe 6 iunie la Palatul Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa și-a propus să creeze un cadru optim de dialog între toți factorii de decizie din acest sector de activitate (mari fermieri, companii de profil, reprezentanți ai autorităților centrale și locale), care, împreună au identificat și găsit soluții pentru problemele din agricultura din Regiunea Moldovei.
Urarea de bun venit la eveniment a fost făcută de Florin Mindirigiu, Directorul ABplus Events: „În calitate de organizator al acestei manifestări, vreau să mulțumesc celuilalt co-organizator al evenimentului, este vorba de Consiliul Județean Iași care a avut amabilitatea și care s-a implicat în ultima perioadă în organizarea unor numeroase manifestări în domeniul agriculturii. De asemenea, mulțumesc domnilor președinți de Consilii Județene parteneri ai acestui eveniment, domnilor deputați prezenți aici, domnilor directori de Direcții și fermierilor. Adresez un cuvânt de bun venit și sponsorilor acestui eveniment.”
În prima parte a zilei a avut loc o Întâlnire consultativă la nivel regional, în care au fost dezbătute principalele probleme ale fermierilor din zona de Nord-Est. Întreaga discuție a fost moderată de Petronela Cotea Mihai, realizator al emisiunii Satul românesc de la Radio România Iași. Printre cei care au luat cuvântul a fost și deputatul Ion Melinte, care deține și exploatații agricole în județul Bacău. Acesta a menționat printre probleme vânzarea de terenuri către străini: „Noi am cerut înfiinţarea unei agenţii sau a unei instituţii bancare prin care să se asigure prioritate pentru români la cumpărarea terenurilor. Mai este şi problema accizei la motorină, care trebuie rezolvată”.
Deputatul ieșean Vasile Mocanu a ridicat şi el câteva probleme care ar putea afecta culturile agricole. „Pentru iulie, august şi septembrie se anunţă secetă puternică iar culturile de porumb ar putea fi afectate. Irigaţiile trebuie să devină politică naţională”, a susţinut acesta.
Sursa:
abplus events















